Sport

Fotbalistele americane, din nou în finală

Reprezentativa SUA a învins Anglia cu 2-1 marți, 2 iulie, la Lyon, în prima semifinală a Campionatului Mondial de fotbal feminin care se desfășoară în Franța, în perioada 7 iunie – 7 iulie.

Campioanele lumii (FOTO) au deschis scorul prin Christen Press, încă din minutul 10, dar au fost repede egalate prin golul marcat în minutul 19 de Ellen White. Nord-americancele au reușit desprinderea, decisivă până la urmă, înainte de pauză, prin reușita semnată de Alex Morgan, în minutul 31. De notat că britanicele au jucat cu un om în minus din minutul 86, când a fost eliminată Millie Bright, pentru cumul de cartonașe galbene. La meci au asistat peste 53.000 de spectatori.

Cea de-a doua semifinală este programată miercuri, 3 iulie, tot la Lyon, între Olanda și Suedia. Jocu va începe la ora 22:00.

„Finala mică”, pentru medaliile de bronz, va avea loc sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 18:00, la Nice, între Anglia și învinsa din partida Olanda – Suedia.

Finala mare se va desfășura duminică, 7 iulie, de la ora 18:00, la Lyon, unde naționala SUA își va apăra titlul cucerit în 2015 (după 4-2 cu Japonia, în Canada, la Vancouver).

Septimiu Cioloboc

The post Fotbalistele americane, din nou în finală appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Fotbalistele americane, din nou în finală

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button