Sport

FOTO. Târgu-Mureş: Campionatul de tir al Ministerului Afacerilor Interne şi-a desemnat câştigătorii

Joi, 16 mai, în cadrul festivităţii de premiere a Campionatului de Tir al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ediţia 2019, câştigătorilor le-au fost înmânate diplomele, medaliile şi cupele.

Campionatul s-a desfăşurat în acest an la Poligonul Sângeorgiu de Mureş, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi a fost organizat de către Ministerul Afacerilor Interne – prin intermediul Centrului Cultural al MAI, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “col. Sabin Motora” Mureş, Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele  Ferdinand I” Târgu-Mureş şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor – prin Consiliul Teritorial Mureş.

Cei peste 150 de sportivi aliniaţi la startul competiţiei, s-au întrecut în cadrul a două manşe, ce s-au desfăşurat pe parcursul zilelor de 15, respectiv 16 mai.

La final au ajuns cu toţii, însă, în finală, doar o parte dintre competitori.

În urma desfăşurării concursului cu pistolul calibrul 7,65 mm, clasamentul final a fost următorul:

Clasamentul individual femei:

Locul I – But Oana (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – IJJ Sălaj);

Locul II – Mitrusciak Mihaela (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – IJJ Prahova);

Locul III – Alexa Adriana (Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti);

Locul IV – Vorniceanu Mihaela (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – IJJ Botoşani);

Locul V- Becheanu Mihaela (Şcoala de Aplicaţie pentru ofiţeri a Jandarmeriei Române);

Locul VI – Cioancă Maria (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Harghita).

Clasamentul individual bărbaţi:

Locul I – Stanciu Gabriel (Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti);

Locul II – Hajdu Attila (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Timiş);

Locul III – Văcariu Bogdan (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Botoşani);

Locul IV – Toader Marinuş (Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti);

Locul V – Cozma Ovidiu (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – IJJ Satu Mare);

Locul VI – Stoica George (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române -Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti).

Clasamentul final al concursului cu pistolul calibru 9×19 mm:

Clasamentul individual femei:

Locul I – Breban Oana (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti);

Locul II – Moraru Corina (Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara);

Locul III – Trifan Florenţa (Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani);

Locul IV – Ungureanu Geanina (Direcţia Generală de Protecţie Internă);

Locul V – Crişan Daniela (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Harghita);

Locul VI – Boca Iuliana (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Mureş).

Clasamentul individual bărbaţi:

Locul I – Olteanu Ionel (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Giurgiu);

Locul II – Fechete Claudiu (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – IJJ Cluj);

Locul III – Bejan Tiberiu (Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti);

Locul IV – Ştefan Vasilică (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Buzău);

Locul V – Darie Maricel (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Vaslui);

Locul VI – Nădejde Cristian (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IPJ Cluj).

Clasamentul pe echipe:

Locul I – echipa Inspectoratului General al Jandarmeriei Române;

Locul II – echipa Inspectoratului General al Poliţiei Române;

Locul III – echipa Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti;

Locul IV – echipa Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

(Comunicat de presă, IPJ Mureş)

Post-ul FOTO. Târgu-Mureş: Campionatul de tir al Ministerului Afacerilor Interne şi-a desemnat câştigătorii apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO. Târgu-Mureş: Campionatul de tir al Ministerului Afacerilor Interne şi-a desemnat câştigătorii

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button