Sport

Primele puncte smulse liderului

În al treilea turneu al seriei 2 Centru în liga secundă de futsal CSM Târgu Mureș a încheiat neînvinsă, cu o victorie și două partide la egalitate. Cele trei jocuri disputate în turul 2 în localitatea harghiteană Remetea au debutat cu jocul dintre ocupantele locurilor 3 și 4 în clasamentul seriei, ultimele, CSM și Junior Corund. Mureșenii obținuseră în primele două turnee singurele puncte în fața celor din Corund, o victorie și o remiză. După o primă repriză încheiată în favoarea harghitenilor cu 3-2, mureșenii au întors rezultatul și s-au impus cu 7-4. Urmau cele două jocuri cu fruntașele seriei. În primul, Inter Gheorgheni a avut la pauză același avantaj, 3-2, dar în partea a doua CSM a reușit același scor și partida s-a încheiat la egalitate, 5-5. În a treia etapă a turneului, a IX-a a ediției, mureșenii au întâlnit gazdele de la Kereszthegy Remetea, liderul care obținuse victorii pe linie. CSM a fost aproape de a reuși marea surpriză, dar și scorul înregistrat, 4-4 (2-2) poate fi încadrat în categoria surprizelor, fiind primele puncte smulse favoritei seriei. Următorul turneu de trei etape în cele trei serii de câte patru echipe este programat în perioada 5-7 fehruarie 2021, locul de desfășurare urmând a fi stabilit în perioada următoare. După cele nouă etape situația în clasament este următoarea: Remetea 25 puncte, Gheorgheni 16, CSM 9, Corund 1.

Post-ul Primele puncte smulse liderului apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Primele puncte smulse liderului

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button