Sport

Răcorire la Dracula Night Swim

O probă „supliment” în cadrul celui mai mare eveniment sportiv organizat în Târgu-Mureș, Transilvania Multisport Triathlon European Championships a fost proba de înot Dracula night swim. Evident, fiind o probă oferită de gazde vizitatorilor, neinclusă în programul celor șase încadrate în cele a Campionatului European, aceasta s-a disputat doar pentru amatori. Astfel și participarea a fost mai puțin numeroasă. În ceea ce privesc rezultatele, până la categoriile celor de peste 40 de ani a fost mai degrabă o întrecere între români și britanici, cu delegația cea mai numeroasă prezentă la Târgu-Mureș, dar cu prezențele unor sportivi cu nume sonore, cum ar fi cel al mureșeanului Norbert Trandafir, calificat la ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice.

Primele trei locuri, pe categorii de vârstă:

Sub 20 ani feminin

1.Balogh Henni

2.Szabo Sara

3.Andreea Huza (toate România)

Sub 20 ani masculin

1.Chris Sims (Marea Britanie)

2.Dragoș Handrea (România)

3.Carol Popa (România)

20-29 ani fem.

1.Emilly Williams (GBR)

2.Hannah Cooper (GBR)

20-29 masc.

1.Alex Toma (România)

2.Callum Lelliot (GBR)

3.Ben Kent (GBR)

30-39 fem.

1.Vicky Grice (GBR)

2.Monica Fărcaș (România)

3.Kate Miller (GBR)

30-39 masc.

1.Norbert Trandafir

2.Trella Tamas

3.Ciprian Pietriș (toți România)

1.Rosza Dora (Ungaria)

2.Emma Bexson (GBR)

3.Stephanie Cox (GBR)

40-49 masc.

1.Molnar Jozsef (România)

2.Simon Ian (GBR)

3.Stelian Hoța (România)

50-59 fem.

1.Claire Jackson

2.Judith Brand

3.Kath Finn (toate GBR)

50-59 masc.

1.Richard Mostyaion

2.Adrian Feasby

3.Matthew Clarkson (toți GBR)

1.Marian Boyd (Irlanda)

60-69 masc.

1.Molnar Peter (România)

2.Anthony Hall (GBR)

3.Dirk Bagaert (Belgia)

 

Post-ul Răcorire la Dracula Night Swim apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Răcorire la Dracula Night Swim

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button