Reușită în turneul puternic dinaintea Mondialelor

reusita-in-turneul-puternic-dinaintea-mondialelor

Aflată în pregătiri pentru participarea la Campionatul Mondial din Australia, care se va disputa în peroada 1-12 octombrie, reprezentativa de minifotbal a României a reușit un rezultat de excepție la EMF Nations Games. Turneul s-a disputat la sfârșitul săptămânii la Brno, în Cehia, cu jocuri disputate în două reprize a câte 25 de minute, pentru a pregăti echipele pentru sistemul de la Campionatul Mondial.

Din lot au făcut parte și doi componenți ai echipei proaspătă campioană națională Nova Vita Târgu Mureș, portarul Laszlo Klein și Mircea Ungur, în timp ce alții doi, Andrei Moldovan și Andrei Balea, convocați și ei, nu au putut participa.

Cu șase titluri continentale la activ, din postura de vicecampioni europeni, „tricolorii” au participat la acest turneu alături de campioana mondială și europeană Cehia, Spania și Slovacia. În prima partidă România a învins Slovacia cu scorul de 3-1, apoi a trecut de Spania cu scorul de 4-0 și în jocul decisiv a remizat cu Cehia, scor 2-2, reușind să încheie turneul pe primul loc.

În jocul cu Slovacia, România a condus la pauză cu 1-0 și a gestionat bine partea a doua. Golurile au fost înscrise de Toma Vincene, Drăgan Paulevici și Sebastian Rus.

În a doua partidă, cu Spania au condus din nou cu 1-0 la pauză, prin reușita lui Andrei Cârstea, dar de această dată în repriza secundă nu au mai primit gol și au mai înscris de trei ori, prin Răzvan Plopeanu, Claudiu Vlad și Marian Chiripuș, ratând și alte câteva ocazii.

Revanșă obținută pe jumătate

Cu un golaveraj superior campioanei mondiale și europene en-titre, „tricolorii” aveau nevoie de cel puțin o remiză pentru a câștiga turneul. Au pornit în forță și în minutul 7 conduceau cu 2-0, în urma dublei reușite de Drăgan Paulevici. Acesta avea să devină și golgheterul turneuluiu, cu 3 goluri, premiu împărțit cu un jucător din formația Slovaciei.

Cehii au egalat înainte de pauză, dar în repriza a doua nu s-a mai înscris. România a trimis o dată în transversală, iar cehii au irosit și ei două șanse mari de a obține victoria. Românii au rezistat presiunii gazdelor până la final, obținând punctul necesar pentru a încheia turneul pe primul loc. A fost o revanșă obținută pe jumătate, după finala ultimei ediții a Europenelor, când au cedat la Kiev cu 1-4 în fața cehilor, dar de această dată pe terenul acestora.

Sursa foto: FB- FR Minifotbal

Post-ul Reușită în turneul puternic dinaintea Mondialelor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Reușită în turneul puternic dinaintea Mondialelor

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.