Sport

S-a încheiat a doua etapă din Liga a IV-a Elite

Sâmbătă, 13 septembrie, a avut loc cea de-a doua etapă a Ligii a IV-a Elite din Mureș, o rundă în care toate cele 14 echipe înscrise în competiție au intrat pe teren începând cu ora 11:00, oferind suporterilor o zi plină de fotbal și goluri. Etapa a început pe terenul din Aluniș, unde ACS Viitorul Aluniș a primit vizita celor de la AS Câmpia Rîciu. Meciul a început în forță, cu gol rapid în primul minut semnat de Palistan Robert, urmat de reușita colegului său Silviu Naste, dar echipa gazdă a răspuns prin Denis Cengher și Bogdan Sular, fără să poată evita însă înfrângerea cu 2-3.

Pe terenul din Iernut, CS Iernut și CSM Avântul Reghin au încheiat meciul la egalitate, 1-1, ambele goluri venind în repriza a doua, prin Cristian Merdariu pentru oaspeți și Fekete Istvan pentru gazde, într-o partidă în care echilibrul a dominat jocul. În deplasare, ACS Miercurea Nirajului s-a impus cu 2-0 în fața ACS Buzasbesenyo Valea Izvoarelor, golurile fiind marcate în ultimele minute de Andrei Bordas și Demeter Attila, în minutele 72 și respectiv, 79.

Pe terenul din Sângergiu de Pădure, CSO Sângergiu de Pădure a oferit un spectacol de goluri în fața echipei AS Gaz-Metan Daneș, însă, în ciuda avantajului inițial de 3-1 după primele trei reușite semnate de Mihaly Schiller, Kondor Csaba Lornad și Kozma Hunor Zsolt, gazdele nu au putut să facă față revenirii oaspeților, care au înscris de cinci ori prin Cristian Avram, Mihai Mates și Rareș Aleman (două goluri), câștigând cu 5-3. Echipa AFC Vulturii Târgu Mureș a dominat la rândul ei pe teren propriu partida cu echipa din Sovata, impunându-se cu 4-0, golurile fiind înscrise de Gilyen Attila, Virgil Bucur, Moldovan Tamas și Csaki Daniel.

Într-un alt meci disputat pe terenul din Nazna, CSM Târnăveni a obținut victoria în fața celor de la ACS Academica Transilvania Târgu Mureș, scor 2-1. După ce un autogol a adus avantajul inițial pentru Târnăveni, Academica a reușit egalarea, însă Sebastian Salcău a înscris golul decisiv în ultimele minute, asigurând cele trei puncte pentru echipa vizitatoare. Etapa s-a încheiat pe terenul gazdei ACS Mureșul Rușii-Munți, care a învins cu 4-0 ACS Mureșul Luduș. Toate golurile au fost semnate de Ovidiu Covaciu, care a reușit o dublă, Baki Nimrod și Iulian Siplacan.

Clasament

1. AFC Vulturii Târgu Mureș – 6 puncte

2. ACS Mureșul Rușii-Munți – 6 puncte

3. ACS Miercurea Nirajului – 6 puncte

4. AS Câmpia Rîciu – 6 puncte

5. CS Iernut – 4 puncte

6. AS Gaz-Metan Daneș – 3 puncte

7. ACS Academica Transilvania Târgu Mureș – 3 puncte

8. CSO Sg. de Pădure – 3 puncte

9. CSM Târnăveni – 3 puncte

10. CSM Avântul Reghin – un punct

11. ACS Viitorul Aluniș – 0 puncte

12. ACS Buzasbesenyo Valea Izvoarelor – 0 puncte

13. ACS Mureșul Luduș – 0 puncte

14. ACS Sovata – 0 puncte

Diana CĂRBUREAN

Post-ul S-a încheiat a doua etapă din Liga a IV-a Elite apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: S-a încheiat a doua etapă din Liga a IV-a Elite

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button