Sport

Seniorii revin pe terenul de tenis pentru ediția a IV-a

Sâmbătă și duminică, 28-29 septembrie, va avea loc cea de-a IV-a ediție a turneulul de tenis pentru veterani intitulat „Cupa Senior”. După ce primele trei ediții au avut loc pe terenurile din Parcul Municipal, dezafectate între timp, sau pe cele de la baza Forza, aceasta va avea loc în premieră pe terenurile Academiei de Sport din incinta Complexului de Agremenet și Sport „Mureșul” (Weekend). Organizatorul și inițiatorul acestei întreceri este Ioan Ciuchină, care a întocmit la fiecare ediție un complex „invitație-program”. Acesta cuprinde regulamentul întrecerii, reguli și sistem de desfășurare, program, inclusiv indicații și recomandări de ordin tehnico-tactic, dar și prognoza meteo pentru cele două zile! La fel ca și în primele trei ediții, se dispută numai turneu de dublu, iar condițiile de participare sunt doar legate de vârsta participanților. Fiind vorba despre un turneu rezervat jucătorilor amatori de vârsta a doua și a treia, desfășurat sub deviza „Sănătate și fairplay”, prima condiție de înscriere este ca fiecare participant să aibă peste 50 de ani, dar media de vârstă a fiecărei perechi să fie de minimum 60.

Reguli stricte, dar păstrate

Astfel, cei înscriși sunt cu vârste cuprinse între 51 și … de ani. Merită menționat, „decanul” de vârstă este László Tibor, de 79 ani, prezent la toate edițiile (foto 2). Cea din acest an cuprinde 12 perechi, deci cu 24 de jucători, mulți alții fiind înscriși ca rezerve, pe „lista de așteptare”, în caz de nevoie. Motivele pentru care s-a limita numărul perechilor este lesne de înțeles. Cele 12 echipe au fost împărțite în urma tragerii la sorți în patru grupe de câte trei, cu două partide pentru fiecare, jocuri care se vor disputa în ziua de sâmbătă, începând cu ora 10.00. Partidele se dispută după sistemul 2 din 3 seturi, iar în caz de egalitate la seturi se joacă cu maxi tie-break până la 10. De asemenea, game-urile nu se vor prelungi în caz de egalitate la 40. La fel ca și în turneele internaționale de dublu cotate sub cele mai importante, în acest caz se joacă punct decisiv, câștigă jocul echipa care câștigă următoarea minge.

Pentru ziua de duminică se califică doar câștigătoarele celor patru grupe. Acestea vor juca tot de la ora 10.00 semifinalele, A-B și C-D, urmând ca de la ora 12.00 cele două câștigătoare să-și dispute finala.

De menționat, toate cehltuielile de organizare sunt suportate de către participanți, începând cu chiria pentru cele patru terenuri, mingi și alte materiale, inclusiv cheltuielile pentru masa festivă care va fi organizată la finalul întrecerilor. Cu această ocazie, ca de fiecare dată, se va intona și „Imnul” întrecerii, intitulat „Farmecul tenisului”, compus de organizatorul Ioan Ciuchină, care este totodată și „rapsodul” grupului (foto 3).

Post-ul Seniorii revin pe terenul de tenis pentru ediția a IV-a apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Seniorii revin pe terenul de tenis pentru ediția a IV-a

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button