Sport

Start dificil pentru voleibaliste

La sediul Federației Române de Volei s-a efectuat recent tragerea la sorți pentru stabilirea programului campionatului Diviziei A1și pentru Cupa României, ediția 2019-2020. Campionatul va debuta în luna octombrie și revine la formula cu 12 echipe, după ce în ultimele două ediții s-a pornit cu doar 10, iar în ultima au încheiat întrecrerile doar 9. La feminin, nou promovată în primul eșalon, CSM Târgu-Mureș va avea un start dificil, cu prima partidă în deplasare, la CSM București, după care vor debuta pe teren propriu cu Rapid București.

Celelalte 11 formații prezente la start (în ordinea tragerii la sorți pentru tabela Berger-CSM Târgu-Mureș are numărul 11) sunt: CS Medgidia, CSM București, Rapid București, FC Argeș Pitești, Volei Alba Blaj, CSM Lugoj, CSU Belor Galați, Știința Bacău, CSM Târgoviște, „U” NTT Data Cluj-Napoca, Dinamo București.

Sistemul de desfășurare a rămas același ca în sezonul trecut: după disputarea celor 22 de partide tur-retur din sezonul regulat, ocupantele locurilor 1-6 vor juca un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, pentru a stabili campioana României și echipele calificate în Cupele Europene, iar ocupantele locurilor 7-12 vor juca și ele un mini-campionat de 10 etape, tur-retur, pentru a stabili cele două echipe care vor retrograda în Divizia A2. Pentru faza a doua cele 12 formații își vor păstra punctajul acumulat în sezonul regulat. Astfel, fiecare echipă va disputa câte 32 de meciuri în campionat.

Neșansă și în Cupa României

În Cupa României pentru prima fază sunt scutite primele patru clasate în ultima ediție de campionat, Volei Alba Blaj, CSM București, CSM Târgoviște și Știința Bacău, celelalte opt urmând să dispute jocuri tur retur pentru calificare. Cele patru fruntașe urmează să întâlnească în „sferturi” cele patru învingătoare din prima fază. Nici în această competiție mureșencelor nu le-au fost favorabili sorții. În prima etapă se vor confrunta cu CSU Belor Galați, clasată pe penultima poziție în ediția trecută, primul meci în deplasare, iar în cazul calificării vor da piept cu campioana ultimei ediții și deținătoarea trofeului, CSM Volei Alba Blaj. Celelalte trei întâlniri din prima fază sunt: CSM Lugoj-FC Argeș, Rapid-Dinamo și CS Medgidia-„U” NTTCluj-Napoca.

Post-ul Start dificil pentru voleibaliste apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Start dificil pentru voleibaliste

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button