Sport

Tenisul își creează culoar la CSM

Unul dintre sporturile cele mai populare în România în ultima perioadă este tenisul de câmp. Evident, acest lucru se datorează în special Simonei Halep și echipei de Fed Cup a României. Aceasta a fost foarte aproape de a disputa finala din acest an, tot prin aportul contănțencei actualmente locul 3 WTA. La Târgu-Mureș tenisul a fost dintotdeauna un sport iubit, dar din cauza costurilor ridicate la nivel de performanță acesta a ridicat deseori bariere de netrecut în fața unor jucători talentați. Odată cu înființarea Clubului Sportiv Municipal, în cadrul acestuia fucționează și secția de tenis. Aceasta este coordonată de Ovidiu Buda, care este și antrenor, împreună cu George Botezan, americanul Dominiq Crawford, Szilágyi Géza și Cristian Moldovan. Ultimul este unul dintre jucătorii care în anii trecuți se anunța promițător, dar a renunțat recent la cariera de jucător din motivele amintite, dedicându-se chiar foarte tânăr muncii de antrenor, iar George Botezan este tatăl singurului jucător senior din cadrul clubului (22 ani).

Concentrarea, deocamdată pe inițiere

Clubul efectuează pregătirile pe cele șase terenuri de la Baza Sportivă Forza de lângă stadionul Trans Sil, pe 6 terenuri, 2 acoperite și are legitimați în jur de 70 de sportivi, începând de la vârsta de 6 ani. Strategia din start este una de inițiere, dar se intenționează ca în timp să se alcătuiască o echipă de performanță. „Deocamdată suntem axați pe inițiere, dar avem copii talentați și săptămânal sunt copii care participă la diverse turnee, chiar cu rezultate bune. Aceasta este strategia noastră din start, dar în timp avem în vedere alcătuirea unei echipe de performanță. Inițierea se referă până la încheirea junioratului, după care costurile sunt foarte ridicate și susținerea jucătorilor devine mult mai dificilă fără implicarea unor sponsori”, ne spune Ovidiu Buda.

 

 

 

 

 

 

Dovada că această disciplină are mulți amatori este numărul celor înscriși în întrecerile organizate cu ocazia Zilelor Târgumureșene.

Pe tablourile întrecerilor s-au aflat 54 de participanți, care s-au întrecut la patru categorii: simplu, începători și avansați, simplu fete și dublu masculin. Câștigătorii, în aceeași ordine, au fost: Alesia Zait, Ana Maria Hossu, Maya Ceușan și perechea Silviu Dendea – Szilágyi Géza.

 

Post-ul Tenisul își creează culoar la CSM apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Tenisul își creează culoar la CSM

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button