Sport

Trei participanți, 12 medalii

La sfârșitul săptămânii, la Brașov s-a desfășurat, după mulți ani de întrerupere, competiția de înot „Cupa României”.

La startul întrecerilor s-au aflat cei mai buni înotători ai țării la categoriile Seniori, Tineret și Juniori, printre aceștia numărându-se și trei dintre sportivii legitimaţi la CSM Târgu Mureş, doi la Tineret și unul la Juniori. Toți cei trei sportivi mureșeni au urcat pe podium la mai multe probe, însumând un total de 12 medalii, dintre care 4 de aur, 4 de argint şi 4 de bronz.
Un număr de 7 medalii a obținut Daniel Nicușan (18 ani), 5 la categoria Tineret și 2 la Seniori. El a urcat pe cea mai înaltă treaptă la 50 și 100 metri bras, a sosit al doilea la 50 metri liber și al treilea la 50 metri spate și 200 mixt, toate la Tineret. În probele seniorilor a câștigat proba de 100 metri bras și a obținut argintul la 50 metri la același stil.

Tot în vârstă de 18 ani, la Tineret, Fángli Henrietta a urcat câte o dată pe fiecare treaptă a podiumului, toate la stilul bras, cu aur la 50, argint la 100 și bronz la 200 metri

Al treilea medaliat al antrenorului Bartalis Károly a fost juniorul de 16 ani Mészáros Balázs, cu o medalie de argint 100 metri bras și una de bronz la 50 metri bras.

Foto 1: Daniel Nicușan, pe cea mai înaltă treaptă, cu antrenorul alături

2: Tripla medaliată, Fángli Henrietta (în dreapta)

Post-ul Trei participanți, 12 medalii apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Trei participanți, 12 medalii

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button