Sport

Un loc 3 la tenis pentru ISU Mureș

În perioada 21–24 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș a organizat etapa finală la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a „Cupei Asociației Sportive a Pompierilor din România”, ediția 2026, la tenis.

„Competiția a reunit pompieri din întreaga țară, care și-au demonstrat spiritul competitiv, determinarea și pregătirea sportivă, într-un cadru dedicat performanței și camaraderiei”, a precizat Biroul de presă al Inspectoratului.

🏆 Rezultatele competiției:

Categoria până la 45 de ani

🥇 Locul I – Olălău Cosmin – ISU Alba

🥈 Locul II – Rutas Ionuț – ISU Botoșani

🥉 Locul III – Grama Paul – ISU Mureș

Categoria peste 45 de ani

🥇 Locul I – Buteanu Cristian – ISU Bistrița

🥈 Locul II – Tanko Andras – ISU Harghita

🥉 Locul III – Ștefănescu Marian – ISU Dolj

„Felicitări tuturor participanților pentru implicare, iar câștigătorilor le transmitem sincere felicitări pentru rezultatele obținute!”, a fost mesajul de final al reprezentanților ISU Mureș.

Sursa foto: ISU Mureș

Post-ul Un loc 3 la tenis pentru ISU Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Un loc 3 la tenis pentru ISU Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button