Sport

Victorie în prelungiri, aproape ratată al un moment dat

Echipa feminină de baschet BC Sirius-CS Mureșul Târgu Mureș a obținut a cincea victorie consecutivă din tot atâtea partide disputate în faza a doua a Ligii Naționale, a doua grupa valorică. Mureșencele s-au impus cu mari emoții în deplasare, din nou la limită, 67-64 cu formația Rapid București. A fost un prim joc care a necesitat prelungiri, mureșencele fiind la un moment dat foarte aproape de o primă înfrângere în această fază. Gazdele au câștigat primul sfert cu 14-10, în al doilea rapidistele s-au distanțat până la 8 puncte, dar actul s-a încheiat la egalitate, 22-22, deci la pauza mare tabela indica aceeași diferență ca la prima pauză (36-32). La reluare echipa antrenorului Ionel Brustur a reușit un nou sfert trei foarte bun, câștigat la 10 puncte (21-11) și se părea că finalul va fi lipsit de emoții. Avantajul care părea la un moment dat decisiv, mureșencele reușind în debutul ultimului sfert să se distanțeze la 55-47, s-a dovedit din nou insuficient. Au cedat ultimul act cu 7-13, după un final pe muchie de cuțit. Coșul de 3 puncte reușit de Gál Emese în ultimul minut a dus scorul de la 58-57 la 58-60 și gazdele mai puteau câștiga doar cu un coș de la distanță. Niciuna din echipe nu a mai reușit să înscrie, dar cu două secunde rămase rapidista Florina Stanici a fost faultată și de execuțiile ei de la linia de libere depindea totul. Aceasta a înscris ambele aruncări și n-a mai fost timp de încă un atac, astfel că s-a trecut la repriza suplimentară.

De la agonie la extaz

După ce au ratat de puțin victoria în timpul regulamentar, mureșencele păreau ca și învinse după scurgerea primei jumătăți a reprizei suplimentare. Bucureștencele reușiseră în debutul reprizei de prelungiri să înscrie două coșuri și formația mureșeană părea debusolată. După ce la finalul celui de-al treilea minut Mariah Smelser ratase una dintre cele două libere de care a beneficiat, iar la intrarea în ultimul minut Andreea Feiseș pe ambele, înfrângerea părea inevitabilă. Smelser reușise însă recuperarea și și-a apropiat echipa la un singur punct. Rapid avea însă posesia, dar a ratat din nou atacul, Mészáros Kata a recuperat și Feiseș nu a mai ratat de această dată. Sirius a mai recuperat o dată și cele două libere de care a beneficiat în penultima secundă aceeași Mészáros erau mai degrabă o garanție a victoriei, gazdelor nerămânundu-le timp pentru încă un atac. Transformarea ultimelor două libere au fost doar un bonus care le consolidează locul secund în grupă, cu 7 victorii și 2 înfrângeri. Formația mureșeană va întâlni în etapa viitoare, în deplasare, lidera neînvinsă KSE Târgu Secuiesc, cea în fața căreia a cedat cele două partide, ambele în prima fază. Acest joc va avea loc miercuri, 5 februarie, de la ora 18.00.

Marcatoarele din meciul cu Rapid au fost: Mészáros Kata 14, Gál Emese (3×3) și Mariah Smelser câte 11, Brittney Dunbar 10, Andreea Feiseș 6, Diana Ignat 5 (1×3), Cristina Badi și Alexandra Bobar câte 4, Pálfi Tünde 2.

Cea mai bună marcatoare a meciului a fost rapidista Stanici, cu 21 puncte (2×3).

Post-ul Victorie în prelungiri, aproape ratată al un moment dat apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Victorie în prelungiri, aproape ratată al un moment dat

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button