Sport

Voleibalistele joacă restanța

La sfârșitul săptămânii s-au disputat jocurile din prima etapă a returului în Divizia A2 la volei feminin. Lideră autoritară a seriei Vest, cu doar două seturi pierdute, CSU Medicina CNUE Târgu Mureș trebuia să întâlnească în această etapă pe teren propriu cu CSȘ Turda. Partida a fost amânată, urmând să se dispute miercuri, 4 decembrie, de la ora 18.00. Motivul amânării a fost faptul că două dintre componentele echipei mureșene au făcut parte din lotul junioarelor sub 17 ani al României care a participat până sâmbătă în orașul turc Balikesir la turneul balcanic de calificare la Campionatul European care va avea loc anul viitor, în Muntenegru. La acest turneu, în afara României au mai participat țara gazdă Turcia, Bulgaria, Serbia și Grecia, practic un Campionat Balcanic.

La acest turneu Naționala antrenată de Adrian Radu și Dorin Vărșăndan a avut evoluții cu mari fluctuații, clasându-se la final doar pe locul 3, ratând astfel calificarea la turneul final, unde au obținut biletele primele două clasate, Serbia și Turcia, cu 4, respectiv 3 victorii. România a învins în primul joc Bulgaria cu 3-0 (20, 23, 15), a cedat apoi tot în trei seturi cu Serbia(18, 13, 15) și Turcia (19, 19, 19), încheind turneu cu o victorie în fața Greciei, de asemenea în minimum de seturi, câștigate la 16, 19 și 16.

Cele două jucătoare din echipa mureșeană care s-au aflat în acest lot au fost Iarina Axinte și Irina Răileanu.

În afara jocului de miercuri, mureșencele vor mai susține în acest an încă două meciuri, în 7 decembrie la CSU Politehnica Timișoara și în 14 decembrie pe teren propriu cu CSM Sighetu Marmației, urmând ca ultimele două etape din faza grupelor să se dispute în a doua jumătate a lunii ianuarie.

Post-ul Voleibalistele joacă restanța apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Voleibalistele joacă restanța

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button