
Doar trei din zece persoane care s-au prezentat la examenul pentru permisul de conducere auto în județul Mureș în cursul anului 2025 l-au promovat la prima examinare, potrivit datelor publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
La nivelul județului Mureș, din cei 10.058 de candidați examinați pe tot parcursul anului trecut, doar 3.080 au fost admiși la prima prezentare, rezultând o rată de promovabilitate de 30,62%. Aceasta este net inferioară mediei naționale, care s-a situat la 34,24%, plasând Mureșul printre județele cu performanță scăzută la acest capitol, pe locul 14 din 42 de județe, numărând de la coada clasamentului. Media națională a fost depășită în județul Mureș de doar 58 dintre cele 236 de școli de șoferi care au avut candidați examinați în 2025.
Cel mai mare volum de candidați a revenit școlii Pilot 2000 SRL, cu 1.850 de persoane examinate și o rată de promovabilitate de 46,86%, urmată de Auto Firu FGH SRL cu 1.610 candidați și 45,96% promovabilitate, respectiv Auto Volan SRL cu 683 de candidați și 33,09%. Printre unitățile cu rezultate bune raportat la volumul de activitate se numără și Boby Drive Auto SRL, cu 494 de candidați și o promovabilitate de 47,57%, și Super Driver Expert SRL, cu 615 candidați și 44,72%.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: 7 din 10 candidați la permis au picat. Mureșul, printre județele cu cea mai slabă promovabilitate
Credit autor: Maria Manu.

