Știri

A XX-a ediţie a Zilelor Judeţului Harghita – între 8 şi 20 mai

Cea de-a XX-a ediţie a Zilelor Judeţului Harghita se desfăşoară începând de miercuri până pe 20 mai, evenimentele din program axându-se pe patrimoniul cultural, tradiţiile şi creaţiile contemporane.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, Consiliul Judeţean Harghita, în colaborare cu instituţiile subordonate, organizează în perioada 8 – 20 mai cea de-a XX-a ediţie a Zilelor Judeţului Harghita, acest eveniment fiind considerat o bună oportunitate de a prezenta şi evidenţia valorile judeţului Harghita.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita Biro Barna Botond a subliniat că în cadrul acestui şir de evenimente se încearcă implicarea tuturor instituţiilor subordonate, pentru a avea o ofertă de programe cât mai bogată, ”epicentrul” fiind Rusaliile şi Pelerinajul de Rusalii, astfel încât “pelerinii să poată lua în suflet, acasă, o parte din judeţ”.
A XX-a ediţie a Zilelor Judeţului Harghita – între 8 şi 20 mai at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: A XX-a ediţie a Zilelor Judeţului Harghita – între 8 şi 20 mai

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button