În inima Transilvaniei, un cătun odinioară pustiit, Angofa, se transformă spectaculos după ce s-a reinventat, graţie Fundaţiei ADEPT Transilvania din Saschiz, care a insuflat din nou viaţă şi speranţă în zonă, transformând istoria uitată într-o poveste de renaştere şi optimism ce devine o sursă de inspiraţie pentru comunităţile din jur.
Cândva redus la o şcoală singuratică şi două case, dintre care doar una se mai putea numi cămin, cătunul Angofa a renăscut prin eforturile unei fundaţii dedicată conservării biodiversităţii şi dezvoltării rurale. După un efort derulat pe parcursul mai multor ani, această organizaţie a insuflat din nou viaţă nu doar vechii şcoli şi unei gospodării tradiţionale, transformată într-o fermă demonstrativă cu locuri de cazare, ci şi naturii însăşi, care acum înfloreşte cu o frumuseţe renăscută.
Angofa este un cătun care aparţine de municipiul Sighişoara şi era, până în perioada anilor 1970-1980, un sat de dimensiuni mici, o aşezare românească a cărui locuitori se îndeletniceau cu agricultura şi creşterea animalelor.
În anii ’70 aici existau peste 80 de locuinţe, iar oamenii satului au început să se mute la Sighişoara, mai ales că la Angofa nu aveau nici măcar curent electric, iar drumul era impracticabil în perioadele ploioase.
Punctul.ro
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Angofa – cătunul depopulat, demolat şi pustiit de păşunatul excesiv, reînviat de Fundaţia ADEPT
Credit autor: Punctul.
