Știri

Aparthotel lângă spital: clădiri unite de o pasarelă, pe o pantă de 18 metri cu risc de alunecare

Un investitor privat vrea să construiască un aparthotel format din două clădiri pe un teren situat pe strada 22 Decembrie 1989 nr. 138 din Târgu Mureș, chiar în vecinătatea Spitalului Clinic Județean de Urgență. Planul Urbanistic Zonal care ar permite această investiție a fost publicat în regim de dezbatere publică, locuitorii zonei având posibilitatea să își exprime punctul de vedere înainte ca proiectul să treacă mai departe prin avizare.
Beneficiarul investiției este firma Blue Sky Unlimited SRL, iar terenul vizat însumează aproape 3.550 de metri pătrați, rezultați din comasarea a trei parcele aflate în proprietatea aceleiași persoane. Zona este cunoscută pentru diferența mare de nivel dintre platoul de sus, dinspre spital și cel de jos, la drumul național cu ieșirea din oraș spre Reghin – o denivelare de aproape 18 metri, care a pus destule provocări tehnice celor care au proiectat viitoarea construcție.
Din acest motiv, soluția aleasă presupune ridicarea a două corpuri distincte de clădire, fiecare așezat pe câte o platformă a terenului, unite printr-o alee pietonală care urcă prin zona verde de pe versant, completată cu o pasarelă. Practic, cele două clădiri nu vor avea legătură auto directă între ele în interiorul proprietății, din cauza diferenței mari de nivel.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Aparthotel lângă spital: clădiri unite de o pasarelă, pe o pantă de 18 metri cu risc de alunecare

Credit autor: Maria Manu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button