Știri

Avocat din Mureş, trimis în judecată. El ar fi determinat un asistent medical să-i ofere datele unor pacienţi

Un avocat din Baroul Mureş a fost trimis în judecată de procurorii DNA. El este acuzat că a determinat un asistent medical să-i ofere datele unor pacienţi, victime ale accidentelor rutiere, pentru a-i reprezenta în instanţă în schimbul unui procent din despăgubiri. Asistentul medical şi-a recunoscut fapta.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, avocat în cadrul Baroului Mureş, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
”În cursul anului 2019, inculpatul, direct sau prin intermediul a două persoane, l-ar fi determinat pe asistentul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş (cu care procurorii au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei), să-i permită accesul la unele informaţii nedestinate publicităţii.
Avocat din Mureş, trimis în judecată. El ar fi determinat un asistent medical să-i ofere datele unor pacienţi at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Avocat din Mureş, trimis în judecată. El ar fi determinat un asistent medical să-i ofere datele unor pacienţi

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button