
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a transmis școlilor din județ valoarea taxelor pe care trebuie să le plătească, în anul școlar 2026-2027, absolvenții din promoțiile anterioare care au susținut deja de cel puțin două ori același examen. Informarea se bazează pe precizările Ministerului Educației și Cercetării și vizează atât bacalaureatul, cât și examenele de certificare a calificării profesionale.
Potrivit documentului, taxa pentru susținerea probelor Examenului Național de Bacalaureat, în sesiunile anului școlar 2026-2027, este de 596 de lei pe sesiune pentru candidații care se prezintă la toate probele examenului. Cei care susțin doar o parte dintre probe plătesc 199 de lei pentru fiecare probă.
Taxa se aplică absolvenților din promoțiile anterioare care au dat bacalaureatul în sesiunile precedente de cel puțin două ori.
Pentru Examenul de certificare a calificării profesionale sau de atestare a competențelor profesionale, taxa din anul școlar 2026-2027 este de 181 de lei. Ea se aplică absolvenților de liceu, de pe filierele vocațională și tehnologică, care au susținut în sesiunile anterioare examenul de certificare de cel puțin două ori și care se prezintă la examen.
Informarea este adresată directorilor și contabililor-șefi din unitățile de învățământ liceal, profesional și postliceal, de stat și particulare, din județul Mureș.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Bacalaureat 2027: cât vor plăti elevii care îl dau a treia oară?
Credit autor: Maria Manu.
