Știri

Bilanțul Poliției mureșene, în numai 4 zile: 8 infracțiuni surprinse în flagrant și 3 urmăriți național prinși

Pe perioada minivacanței de Sfânta Maria, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au  fost la datorie, zilnic, pentru siguranța și liniștea cetățenilor.

În patru zile, poliţiştii mureşeni au constatat aproape 70 de infracţiuni, au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, au reţinut peste 25 de permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare auto.

Pentru ca în minivacanța de Sfânta Maria, cetăţenii să se bucure în siguranță de timpul liber, în perioada 15 – 18 august a.c., peste 700 de poliţişti au desfășurat activități în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, dar și pentru creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare.

În urma activităţilor desfăşurate, în perioada 15-18 august a.c., au fost constatate 67 de infracţiuni, au fost surprinși în flagrant delict 8 autori de infracțiuni, iar trei persoane care erau urmărite la nivel naţional au fost depistate de polițişti.

Au fost aplicate 618 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 249.000 de lei, iar în urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare auto.

The post Bilanțul Poliției mureșene, în numai 4 zile: 8 infracțiuni surprinse în flagrant și 3 urmăriți național prinși appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Bilanțul Poliției mureșene, în numai 4 zile: 8 infracțiuni surprinse în flagrant și 3 urmăriți național prinși

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

De vazut
Close
Back to top button