Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Râciu, protopopiatul Târgu Mureș. Arhipăstorul a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Învierea Domnului”, în prezența a numeroși credincioși. În continuare, Ierarhul, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.
La finalul Sfintei Liturghii, pentru activitatea pastorală și administrativă desfășurată cu zel apostolic în ogorul Bisericii lui Hristos, părintele Daniel Soțan, preot al parohiei Râciu, protopopiatul Târgu Mureș, începând cu anul 2015, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor.
Biserica din Râciu a fost sfințită de Arhiepiscopul Alba Iuliei at Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Biserica din Râciu a fost sfințită de Arhiepiscopul Alba Iuliei
Credit autor: Punctul.
