Știri

Cea mai importantă Universitate din Africa, interesată de UMFST Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a primit  vizita Directorului Departamentului de Relații Internaționale din cadrul Universității din Johannesburg, prof. Judy Peter, prilej cu care au fost identificate o serie de oportunități de colaborare între cele două universități.

Aflată pentru prima oară în Târgu Mureș și pentru a treia oară în România, prof. Judy Peter s-a arătat impresionată de campusul Universității noastre, de infrastructura didactică și de cercetare, precum și de facilitățile oferite studenților.

„Motivul pentru care mă aflu la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș este pentru a vedea ce oportunități există în vederea stabilirii unui acord bilateral de cooperare în cadrul Programului Erasmus , nu doar pentru facultățile cu profil medical, ci și pentru cele din sfera ingineriei, științelor economice și socio-umane, a dreptului și a informaticii”, a precizat prof. Judy Peter.

Istoric de artă, prof. Judy Peter a remarcat și apreciat arhitectura clădirilor din Târgu Mureș și ospitalitatea localnicilor.

Universitatea din Johannesburg este una dintre cele mai importante universități din Africa, are opt facultăți și o gamă variată de programe de studii. La această universitate studiază peste 50.000 de studenți, dintre care peste 3.000 sunt studenți internaționali care provin din 80 de țări.

The post Cea mai importantă Universitate din Africa, interesată de UMFST Târgu Mureș appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Cea mai importantă Universitate din Africa, interesată de UMFST Târgu Mureș

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button