
Consiliul Județean Mureș urmează să aprobe deschiderea sesiunea de finanțări nerambursabile pentru activități non-profit din județul Mureș, pe anul 2026. Pe agenda ședinței se află regulamentul, ghidurile solicitantului, anunțul de participare și calendarul sesiunii de selecție, pentru domeniile cultură, culte, sport și asistență socială.
Suma totală pusă la dispoziție din bugetul propriu al județului Mureș este de 2,2 milioane de lei. Cea mai mare parte, 800.000 de lei, este rezervată domeniului asistenței sociale, urmat de domeniul cultelor cu 600.000 de lei. Cultura și sportul primesc fiecare câte 400.000 de lei.
Pot aplica persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial, adică asociații, fundații și alte structuri non-profit care desfășoară activități în cel puțin unul dintre domeniile vizate. O condiție esențială este cofinanțarea: orice beneficiar trebuie să vină cu minimum 10% din valoarea totală a finanțării solicitate, fie în numerar, fie în natură, prin documente justificative.
Calendarul sesiunii prevede că anunțul de participare va fi publicat pe 22 mai, imediat după adoptarea hotărârii. Documentațiile pot fi depuse până pe 22 iunie 2026, ora 16.00, fie la registratura Consiliului Județean Mureș din Piața Victoriei nr. 1, camera 1, fie în format electronic prin platforma disponibilă pe site-ul instituției, la secțiunea Proiecte.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: CJ pregătește 2,2 milioane de lei finanțări nerambursabile în cultură, sport și asistență socială
Credit autor: Maria Manu.
