Știri

Codul Rutier se modifică: motocicliștii vor putea trece printre mașinile oprite la semafor

Președintele Nicușor Dan a promulgat marți, 3 noiembrie 2026, legea care introduce noi reguli de circulație pentru motocicliști și conducătorii de mopede.
Potrivit noilor prevederi, motocicliștii vor putea înainta printre mașinile oprite la semafor, cu o viteză de maximum 20 km/h, dacă există suficient spațiu lateral și nu sunt stânjeniți ceilalți participanți la trafic. Regula se aplică și bicicliștilor, precum și în cazul coloanelor oprite la trecerile la nivel cu calea ferată.
Legea permite și circulația motocicletelor și mopedelor pe benzile rezervate transportului public, acolo unde administratorul drumului autorizează acest lucru.
Totodată, vor putea fi amenajate spații speciale de siguranță, cu o lungime de trei metri, în intersecțiile semaforizate, iar parcările publice vor trebui să includă locuri dedicate motocicletelor și mopedelor, în condițiile prevăzute de lege.
Noile reguli vor deveni aplicabile după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial și intrarea sa în vigoare.

Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Codul Rutier se modifică: motocicliștii vor putea trece printre mașinile oprite la semafor

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button