Știri

Colaborare între Agenția Națională Antidrog și UMFST Târgu Mureș

Vineri, 21.01.2022, la sediul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a avut loc o întâlnire de lucru între rectorul universității – Prof. univ. dr. Leonard Azamfireiși coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mureș – Ion Aleodor Roman.
Cu acest prilej a fost stabilit cadrul încheierii unui protocol de colaborare în vederea desfăşurării de activităţi în comun în domeniul reducerii cererii de droguri.
Prin încheierea protocolului urmează ca Agenția Națională Antidrog să desfăşoare activităţi de reducere a cererii de droguri în mediul universitar (activităţi de prevenire a consumului de droguri şi activităţi de asistenţă integrată a consumatorilor), iar Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș urmează să sprijine desfăşurarea activităţilor ce ţin de rolul Agenţiei de coordonator naţional al politicilor în domeniul prevenirii şi combaterii traficului și consumului ilicit de droguri și al asistenţei integrate a consumatorilor prin aceea că vor asigura sprijinul în desfăşurarea de către specialiştii C.P.E.C.A.
Colaborare între Agenția Națională Antidrog și UMFST Târgu Mureș at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Colaborare între Agenția Națională Antidrog și UMFST Târgu Mureș

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button