Hot NewsȘtiri

Controale la tăieri ilegale de porci. Medici veterinari de permanență în perioada sărbătorilor.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș anunță intensificarea controalelor în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă 2025, atât pentru prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare, cât și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane.
La nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș și a Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din județul Mureș va fi asigurată permanența în perioada 2-24 decembrie 2025, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor vor fi afișate la sediile instituțiilor din județ.
Comunicatul precizează că la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș și al Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale vor fi afișate locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc.
Această măsură vine în contextul în care, în perioada premergătoare sărbătorilor, crește semnificativ numărul tăierilor de porci în gospodăriile populației, iar riscul de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără și consumă carne de porc de la o origine necunoscută este unul major.
Direcția Sanitară Veterinară Mureș atrage atenția cetățenilor să se aprovizioneze cu produse alimentare numai din spații sau unități înregistrate, autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Controale la tăieri ilegale de porci. Medici veterinari de permanență în perioada sărbătorilor.

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button