Știri

De la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Mureș lipsește un încărcător cu 6 cartușe

La data de 24 septembrie a.c., conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a fost sesizată cu privire la faptul că la nivelul Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-a constatat lipsa unui încărcător prevăzut cu 6 cartușe.

În consecință, la aceeași dată au fost dispuse măsuri de verificare, fiind constatată lipsa unui încărcător prevăzut cu 6 cartușe de calibru 9×18 mm, aferente unui pistol aflat în dotarea unui luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș.

În cauză a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, în vederea identificării bunurilor susmenționate și a lămuririi situației de fapt.

The post De la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Mureș lipsește un încărcător cu 6 cartușe appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: De la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Mureș lipsește un încărcător cu 6 cartușe

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button