
Prefectura judeţului Covasna va ataca, în recurs, decizia Tribunalului Covasna de suspendare a ordinului privind reducerea numărului de posturi din administraţia locală, a declarat vineri, pentru AGERPRES, prefectul Raduly Istvan.
Acesta a menţionat că instituţia pe care o conduce a respectat întocmai prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 7/2026 şi instrucţiunile primite de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
„Noi nu am făcut decât să respectăm OUG nr. 7 şi sarcinile primite de la MAI. Suntem obligaţi prin lege să facem recurs. (…) Este clar că atât Instituţia Prefectului Covasna, cât şi cele din alte judeţe, am respectat exact acele sarcini pe care le-am primit. Noi am avut ca sarcină să calculăm şi să emitem Ordinul Prefectului la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale legat de numărul de posturi pe care acestea le pot avea”, a precizat Raduly Istvan.
Prefectul a menţionat că reducerea totală de personal de 40%, invocată în instanţă de către Sindicatul Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), este rezultatul cumulării a două acte normative succesive.
„Situaţia este următoarea: Legea 296/2023 ne-a obligat să reducem posturile cu 10% la fiecare UAT, iar OUG 7 cu încă 30%. Deci, în total, cu 40% a fost redus numărul posturilor din statele de funcţii.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Dispute juridice în Covasna cu privire la reducerea posturilor din primării
Credit autor: Punctul.
