Știri

Doi studenți mureșeni au reprezentat România la Sankt Petersburg

Doi studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș au participat, în perioada 20-24 aprilie 2019, la European Regional Meeting (EuRegMe) a International Federation of Medical Students’ Associations (IFMSA), unde Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România este membră cu drepturi depline. Din această federație face parte și Liga Studenților din Târgu Mureș.

Evenimentul a avut loc Sankt Petersburg, Rusia, iar delegația României, cea mai numeroasă, a fost formată din 14 studenți din următoarele  centre universitare: Târgu Mureș, Cluj, București, Iași și Timișoara.

Universitatea din Târgu Mureș a fost reprezentată de Iuliu Gabriel Cocuz, student în anul VI la Facultatea  de Medicină, coordonatorul delegației României, și Paul Sorin Cotoi, student în anul III la Facultatea de Medicină, vicepreședintele Ligii Studenților din Târgu Mureș.

„Pe parcursul celor patru zile au avut loc diverse ateliere pe domeniile pe care FASMR le promovează la nivel național, respectiv IFMSA la nivel internațional: Departamentul de Sănătate Publică (SCOPH), Departamentul de Schimburi Internaționale pentru Personal și Cercetare (SCOPE/SCORE), Departamentul pentru Sănătatea Reproducerii (SCORA), Departamentul pentru Drepturile Omului și Pace (SCORP) și Departamentul pentru Educație Medicală (SCOME). De asemenea, au avut loc și atelierele pentru președinții organizațiilor membre ale IFMSA, unde au fost abordate discuții despre management și îmbunătățire”, a precizat Iuliu Gabriel Cocuz.

Potrivit acestuia, la această întâlnire au fost votate prioritățile IFMSA pentru Europa. Au fost propuse trei astfel de priorități și au fost alese două. Una dintre cele două, Health Workforce, propusă de România, Italia și Portugalia, a obținut cel mai mare număr de voturi.

„Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România rămâne un pilon important în reprezentarea studenților mediciniști la nivel național și internațional. Liga Studenților din Târgu Mureș este membră cu drepturi depline în această federație și dorește să mulțumească Universității de Medicină, Farmacie, Științe si Tehnologie din Târgu Mureș pentru toată susținerea oferită în mișcarea studențească medicinistă”, a transmis Iuliu Gabriel Cocuz.

The post Doi studenți mureșeni au reprezentat România la Sankt Petersburg appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Doi studenți mureșeni au reprezentat România la Sankt Petersburg

Credit autor: Bogdan Brad.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button