
Camera Deputaților a adoptat modificările la Legea decarbonizării prin care am corectat o prevedere care punea în pericol stabilitatea și securitatea Sistemului Energetic Național.
Am susținut că scoaterea din exploatare a capacităților de producție pe bază de lignit și huilă să se facă numai după instalarea, racordarea și punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție cu emisii reduse de carbon, capabile să preia, în condiții de siguranță, rolul acestora. Acesta este principiul care a fost introdus în lege.
PSD este autorul acestei modificări legislative majore care va contribui decisiv la întărirea securității energetice.
Am introdus în legislația românească un principiu aplicat deja în state europene precum Germania, Polonia sau Cehia: capacitățile existente nu sunt retrase înainte ca noile investiții să fie efectiv construite și capabile să asigure securitatea alimentării cu energie.
Prin amendamentele aduse astăzi în Camera Deputaților, PSD își întărește argumentul: nu mai este suficientă orice sursă alternativă. Trebuie să existe capacități energetice similare, capabile să preia funcțiile celor scoase din exploatare.
Tranziția energetică este necesară și trebuie continuată, însă ea nu poate fi făcută cu prețul vulnerabilizării României. Nu putem renunța la capacități care asigură astăzi echilibrul sistemului energetic înainte ca noile investiții să fie finalizate și să producă efectiv energie.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Dumitrița Gliga: Nu se închide nicio capacitate de producție energetică până nu punem ceva în loc
Credit autor: Punctul.
