
O consecință inevitabilă, rezultată din lipsa de colaborare a premierului cu partidele din coaliție a pus Partidul Social Democrat în situația nedorită de a se retrage din Guvernul Bolojan.
În fapt, prin decizia de retragere din guvernul condus de Ilie Bolojan, doar se recunoaște o situație deja existentă, pentru că oricum premierul s-a comportat ca și cum PSD nu ar exista.
Deși de la început a fost cât se poate de clar că va conduce o coaliție de guvernare, care presupune automat colaborare, dl Bolojan a luat decizii unilaterale și a tratat tot timpul PSD ca pe un adversar politic, uitând că a fost investit în funcția de premier cu susținerea PSD, din poziția partidului cu cea mai mare pondere în coaliție.
Pe de altă parte, în condițiile în care:▪️80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită▪️premierul se pregătește să înstrăineze active economice din sectorul strategic, precum Romgaz sau Hidroelectrica, fără acordul membrilor din coaliție▪️România a intrat în recesiune ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de premierul Ilie Bolojan▪️dialogul este refuzat cu încăpățânare
Cu 97.7% din voturile membrilor PSD, s-a luat decizia de a nu mai susține un premier care s-a distanțat atât de partenerii din propria coaliție de guvernare, cât și de obiectivele românilor.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Dumitrița Gliga: PSD își retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan
Credit autor: Punctul.
