Știri

Dumitrița Gliga: Reformă naufragiată în recesiune

⚫Realitatea cifrelor este dură și fără echivoc. Datele publicate de INS confirmă recesiunea în care a intrat România. ⚫Singura țară din Europa aflată în recesiune.⚫Inflația a ajuns la 10,7%, de patru ori mai mare decât media europeană, iar puterea de cumpărare s-a prăbușit.
Deși deficitul bugetar a scăzut, este departe de „refacerea echilibrului bugetar”, așa cum era preconizat. Pe de altă parte, costurile scăderii deficitului au fost uriașe.
❗Interpretările pot fi subiective, dar cifrele nu mint. Datele statistice sunt catastrofale și ne arată un dezastru, nu o reformă. Scopul reformelor este să crească economia, nu să o prăbușească.
Din păcate totul s-a redus la o singură idee obsesivă: reducerea rapidă a deficitului bugetar. Cu orice preț. Și din toate metodele posibile de a reduce deficitul, aleasa preferată a domnului premier a fost austeritatea.
Sub o perdea de reforme, s-a aplicat de fapt o austeritate care a transformat România într-o țară torturată fără rost de măsuri draconice, care au afectat grav și mediul de afaceri. ⚫Producția industrială a scăzut cu 2,4%, ⚫s-au închis 7000 de firme și 50 de mii de angajați și-au pierdut locurile de muncă.
Paradoxal, aceste măsuri de factură autocratică vin de la președintele unui partid liberal.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Dumitrița Gliga: Reformă naufragiată în recesiune

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button