Știri

ECHOES – Sinestezii urbane debutează la Târgu Mureș. Evenimente și ateliere dedicate apropierii tinerilor de artele spectacolului

Târgu Mureș va găzdui, în perioada 6 septembrie – 10 octombrie 2026, prima ediție a proiectului ECHOES – Sinestezii urbane, o inițiativă care își propune să apropie în special publicul tânăr de lumea artelor spectacolului.
Proiectul este prezentat drept „un dialog între arta vie și orașul care o găzduiește” și aduce în mai multe spații culturale din Târgu Mureș concerte, dans contemporan, momente coregrafice și ateliere participative.
Deschiderea va avea loc duminică, 6 septembrie, la Teatrul Ariel. De la ora 17:00 este programat atelierul comunitar „Introducere în lumea artelor spectacolului”, susținut de Răzvan Păun și Andrei Irimia, iar de la 18:30 va urma Andrei Irimia Trio, cu pian, vioară, violoncel și spectacol de lumini.
Programul continuă pe 11 septembrie, la Sala Studio a Universității de Arte, cu Patricia Marchiș, într-un moment de saxofon și coregrafie.
Pe 25 septembrie, Sala Studio va găzdui un atelier participativ cu Ana Maria Galea și Cristina Olar (Iușan), urmat de un moment de dans contemporan susținut de Re-Born.
Unul dintre evenimentele importante ale proiectului este programat în 30 septembrie, când MILORD va urca pe scena Sălii Mari a Palatului Culturii, de la ora 19:00, cu un repertoriu care îmbină muzica clasică, jazzul, tangoul și pop-ul.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: ECHOES – Sinestezii urbane debutează la Târgu Mureș. Evenimente și ateliere dedicate apropierii tinerilor de artele spectacolului

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button