
Cu două săptămâni înainte ca obligația să intre în vigoare, Ministerul Finanțelor susține acum un amendament prin care persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor ar urma să fie exceptate de la utilizarea obligatorie a sistemului RO e-Factura.
Amendamentul Ministerului Finanțelor potrivit căruia vor fi exceptate de la obligația utilizării e-Factura persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor, activități agricole, precum și institutele și centrele culturale străine care funcționează în România a fost adoptat luni în Comisia de Buget-Finanțe din Camera Deputaților.
‘Ministerul Finanțelor a susținut un amendament adoptat astăzi în Comisia de Buget-Finanțe din Camera Deputaților, care simplifică regulile de utilizare a sistemului RO e-Factura și reduce birocrația pentru persoanele fizice și anumite categorii de contribuabili. Amendamentul, care modifică Ordonanța de urgență nr. 120/2021 privind sistemul național RO e-Factura, a fost preluat și susținut de toți membrii Comisiei. Prin aceste modificări, se urmărește menținerea obiectivelor de digitalizare și transparență fiscală, concomitent cu evitarea introducerii unor sarcini administrative disproporționate pentru persoane fizice sau activități economice de mică amploare. Potrivit amendamentului, sunt exceptate de la obligația utilizării e-Factura persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor, activități agricole, precum și institutele și centrele culturale străine care funcționează în România în baza unor acorduri interguvernamentale’, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Guvernul face un pas înapoi cu influencerii. Vor fi scutiți de RO e-Factura pentru drepturi de autor
Credit autor: Punctul.
