Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sófalvi Szabolcs, a obținut de la conducerea CNAIR informații actualizate despre stadiul centurii ocolitoare a Târgu Mureșului. Vestea bună, spune el: proiectul nu a fost abandonat și va fi realizat, cu o investiție de peste 390 milioane lei. Edilul spune că procedura de achiziție publică va fi lansată la sfârșitul anului 2025, iar lucrările efective ar putea începe în primăvara lui 2026, dacă nu vor apărea contestații.
Calendar actualizat al investiției
Potrivit informațiilor comunicate de CNAIR, în următoarele zile va fi avizat noul set de indicatori tehnico-economici ai investiției, actualizare necesară ca urmare a revizuirii studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic inițial, care au inclus modificări ale elementelor geometrice, lucrări suplimentare și relocări de utilități. Cronologia proiectului, potrivit edilului, ar fi următoarea:
Sfârșitul lui 2025 – începutul lui 2026: lansarea licitației pentru alegerea executantului
Primăvara 2026: începerea efectivă a lucrărilor (în absența contestațiilor)
Sfârșitul 2027 sau prima parte a lui 2028: finalizarea și darea în folosință
„Informațiile primite nu sunt tocmai încurajatoare, pentru că a mai aștepta cel puțin 2 ani până la darea în folosință a acestui drum de ocolire este mult, foarte mult… Dar avem și motive de bucurie: proiectul NU a fost abandonat și SE VA REALIZA!”, a transmis primarul Sófalvi Szabolcs.
Punctul.ro
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Lucrările la centura Corunca-Ernei s-ar putea relua în primăvara lui 2026
Credit autor: Punctul.
