Anul acesta, în pragul sărbătorilor, polițiștii din Mureș au dorit să aducă bucurie în sufletul unor copii la care Moș Crăciun nu a ajuns până acum.
Astfel, colegii de la Sectia 2 Band și cei de la Secția 5 Politie Rurală Miercurea Nirajului s-au oprit, astăzi, la 7 familii din zonele rurale ale judeţului Mureș, pentru a le oferi celor mici dulciuri, alimente, dar și jucării și hăinuțe.
Vizita polițiștilor a însemnat un licăr de speranță și bucurie pentru copii, care au înțeles că faptele bune nu se măsoară prin valoarea darurilor, ci prin bunătatea și mărinimia sufletului.
Magia Crăciunului a continuat și azi în Mureș at
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Magia Crăciunului a continuat și azi în Mureș
Credit autor: Punctul.
