Știri

Masterat inovativ în domeniul imagisticii medicale, lansat de UMFST

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat, luni, lansarea unui program de masterat inovativ în domeniul imagisticii medicale, pentru instruirea tinerilor medici în utilizarea tehnologiilor medicale de vârf ca metode de diagnostic.
„UMFST ‘G.E. Palade’ Târgu Mureş lansează un program de masterat inovativ, predat în limba engleză: Multimodal Imaging Techniques in Medicine (Tehnici de imagistică multimodală în medicină). Programul oferă acces în lumea tehnologiilor medicale de vârf şi te învaţă să lucrezi cu cele mai moderne metode de diagnostic: RMN, CT, PET-CT, ultrasonografie şi analiză de imagini asistată de inteligenţă artificială, într-o experienţă interdisciplinară unică, la intersecţia dintre medicină şi ultimele tehnologii digitale”, se precizează într-o informare postată de UMFST Târgu Mureş, pe pagina de Facebook a instituţiei.
În cadrul acestui masterat, a arătat universitatea, vor fi dobândite competenţe pentru viitor, nu doar cunoştinţe teoretice solide, ci şi abilităţi practice esenţiale pentru cariere în imagistică medicală, aplicaţii AI în sănătate, tehnologii medicale inovatoare şi cercetare biomedicală.
„Programul se adresează în special absolvenţilor din domeniile: medicină, medicină dentară, asistenţă medicală, inginerie biomedicală/inginerie medicală, fizică medicală/fizică, radiologie şi tehnologia imagisticii, biologie, biochimie, biotehnologie, informatică/inteligenţă artificială (cu interes pe aplicaţii în domeniul sănătăţii), precum şi profesiilor conexe din domeniul sănătăţii (radiologi şi tehnicieni în imagistică).
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Masterat inovativ în domeniul imagisticii medicale, lansat de UMFST

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button