Știri

Mureș, județul cu cea mai mare mortalitate infantilă din România

România a înregistrat în 2024 o nouă creștere a mortalității infantile, după un deceniu de scădere și stagnare, iar județul Mureș se află pe primul loc la nivel național în acest clasament negativ, cu o rată de 13 decese la mia de copii născuți vii. La nivel național, rata a urcat la 6,6 la mie, de la 5,6 în 2023, în condițiile în care media Uniunii Europene este de 3,5 la mie.
Datele prezentate de Organizația Salvați Copiii România arată că 952 de copii au murit în țară înainte de a împlini vârsta de un an. Dintre aceste decese, 220 au fost provocate de boli ale aparatului respirator, 208 de anomalii cromozomiale și malformații congenitale, iar 33 de boli infecțioase și parazitare. Organizația atrage atenția că multe dintre aceste cazuri ar putea fi prevenite prin acces mai rapid la servicii medicale pentru gravide și nou-născuți și prin dotarea corespunzătoare a maternităților.
Potrivit analizei, România se află printre statele UE care alocă cel mai puțin pentru sănătate ca procent din PIB, cu 5,2% în 2024. Prin comparație, Austria a alocat 9,5% din PIB, iar rata mortalității infantile a fost acolo de 3,1 la mie, de peste două ori mai mică decât în România.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Mureș, județul cu cea mai mare mortalitate infantilă din România

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button