Știri

Muzeul Naţional Secuiesc, restaurat cu fonduri europene, a fost redeschis vizitatorilor după doi ani

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, restaurat şi modernizat cu fonduri europene, a fost redeschis, joi, pentru vizitatori, după doi ani de la începerea lucrărilor.
Acestea au vizat atât reabilitarea completă a ansamblului de clădiri, cât şi reamenajarea parcului dendrologic, spaţiul expoziţional fiind mărit cu 30% în urma intervenţiilor.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, a declarat, pentru AGERPRES, că Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe este una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din ţară şi un important obiectiv turistic, iar lucrările efectuate aici au reuşit să redea strălucire acestei “bijuterii arhitecturale”, construite după planurile arhitectului transilvănean Kos Karoly, dar şi să pună în valoare spaţii neutilizate, precum grădina şi turla muzeului, şi să prezinte colecţiile într-o manieră modernă.
Muzeul Naţional Secuiesc, restaurat cu fonduri europene, a fost redeschis vizitatorilor după doi ani at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Muzeul Naţional Secuiesc, restaurat cu fonduri europene, a fost redeschis vizitatorilor după doi ani

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button