Știri

Parlamentul ungar a introdus modificări în finanţarea fracţiunilor şi în sistemul declaraţiilor de avere

Parlamentul a reformat marţi finanţarea fracţiunilor şi a introdus un sistem de declaraţii de avere identic cu cel al deputaţilor în Parlamentul European (PE).
Potrivit legii parlamentului, de la 1 ianuarie, bugetul de bază de funcţionare nu va mai fi acordat separat fracţiunilor care au intrat pe listă comună, ci doar listei comune, iar suma va fi împărţită în mod egal între fracţiunile partidelor care au candidat pe lista comună.
Unul dintre iniţiatorii propunerii, liderul grupului parlamentar Fidesz, Máté Kocsis a declarat anterior: există o situaţie inechitabilă, deoarece, conform normelor actuale, atât stânga, cât şi dreapta ar consuma cu câte 3 miliarde de forinţi (7,5 milioane de euro) mai mult.
Parlamentul ungar a introdus modificări în finanţarea fracţiunilor şi în sistemul declaraţiilor de avere at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Parlamentul ungar a introdus modificări în finanţarea fracţiunilor şi în sistemul declaraţiilor de avere

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button