Știri

Peste 420.000 de lei – valoarea amenzilor aplicate staţiilor de carburanţi din Covasna

Controalele efectuate la staţiile de carburanţi din judeţul Covasna s-au soldat cu amenzi în valoare de peste 420.000 de lei, relevă datele prezentate, marţi, de conducerea Prefecturii.
Potrivit prefectului judeţului Covasna, Raduly Istvan, în ultimele două luni au fost verificate peste 200 de staţii de alimentare cu combustibil şi GPL iar unui număr de 5 societăţi le-au fost suspendate temporar autorizaţiile de funcţionare, până la remedierea deficienţelor constatate.
“Cele opt autorităţi de control competente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Garda de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Biroul Vamal, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au identificat în total 223 de entităţi economice care operează sau transportă carburanţi şi GPL.
Peste 420.000 de lei – valoarea amenzilor aplicate staţiilor de carburanţi din Covasna at


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Peste 420.000 de lei – valoarea amenzilor aplicate staţiilor de carburanţi din Covasna

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button