Disputele interne din cadrul Partidului Mişcarea Populară (PMP), iscate după Congresul din februarie 2022, când Eugen Tomac a fost ales preşedinte, în detrimentul lui Cristian Diaconescu, s-au propagat şi la nivel de judeţ Mureş.
Avem aici două conduceri ale organizaţiei PMP. Una e cea rezultată în urma alegerilor interne (Radu Pescar şi Marius Paşcan) şi una rezultată dintr-o dispoziţie a ex-preşedintelui Diaconescu, după ce acesta a pierdut alegerile (Mihaela Natea şi Valentin Bretfelean)
O decizie în acest sens va lua Justiţia, unde există un proces pe rol.
„Rezultatele Congresului nu au fost invalidate de nimeni”
Esenţa acestuia a explicat-o Marius Paşcan, prim vicepreşedinte ales la Congresul PMP de anul trecut: „Ne judecăm, practic, pe o chestie procedurală, administrativă, înscrierea rezultatelor Congresului în Registrul Partidelor Politice, nu pe rezultatele Congresului.
„PMP funcţionează cu conducerea aleasă la Congres; Cristian Diaconescu e în lumea lui” at
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: „PMP funcţionează cu conducerea aleasă la Congres; Cristian Diaconescu e în lumea lui”
Credit autor: Punctul.
