Știri

Producătorul de vinuri Villa Vinèa îl numește pe Ionuț Corui în poziția de General Manager

Villa Vinèa, producătorul de vinuri din Mica, Mureș, anunță numirea lui Ionuț Corui în rolul de General Manager, într-un moment-cheie pentru evoluția companiei, care, după extinderea recentă a cramei, își consolidează poziția în peisajul viticol românesc și intră într-o nouă etapă de dezvoltare comercială și investiție în brand.
Cu o experiență de 20 ani în management, vânzări și trade marketing și cu o expertiză solidă în industria băuturilor alcoolice și non-alcoolice, Ionuț a coordonat echipe, portofolii și procese operaționale complexe pentru proiecte cu impact regional și național. Cariera sa este marcată de o orientare puternică spre zona de vânzări și dezvoltare de parteneriate B2B, strategii comerciale eficiente și optimizarea performanței echipelor. Anterior acestei numiri, a coordonat departamentul de vânzări din regiunea Transilvania al Bergenbier SA, companie în care a activat timp de 15 ani și unde a ocupat poziții în vânzări și trade marketing.
El îi succede lui Mircea Matei, care a condus crama în ultimii opt ani și care își continuă, acum, parcursul profesional.
„Îi mulțumesc lui Mircea pentru tot ce a însemnat contribuția lui la evoluția cramei noastre. Sub coordonarea sa, Villa Vinèa a atins o serie de repere importante: extinderea suprafețelor de producție, diversificarea portofoliului, recunoaștere internațională pentru unele dintre vinurile noastre, dar și o consolidare vizibilă a prezenței brandului în segmentul HoReCa și în retail.
Punctul.ro


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Producătorul de vinuri Villa Vinèa îl numește pe Ionuț Corui în poziția de General Manager

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button