
Fundaţia ADEPT Transilvania lansează un program pilot de acordare de plăţi compensatorii în valoare de 200 de euro pe hectar timp de un an, pentru circa 40 de fermieri din Apold, care şi-au asumat să conserve biodiversitatea fâneţelor şi să se asigure că o suprafaţă de 200 de hectare nu va fi transformată în teren arabil sau în păşune intens utilizată.
„Prin această schemă de credite de biodiversitate încercăm să protejăm fâneţele foarte bogate din zona noastră prin crearea unei plăţi care să ţină cont de aspectele de biodiversitate. Adică ai biodiversitate, ai fâneaţă şi o păstrezi ca fâneaţă, iar atunci noi încercăm să obţinem o subvenţie, o plată pentru biodiversitate. S-a lucrat deja de peste trei ani, s-au colectat foarte multe date, s-au făcut studii pe teren, am ajuns până la punctul în care avem certificate aceste credite de biodiversitate, ştim câte putem emite, ştim care sunt preţurile. Scopul principal este să-i motivăm pe fermieri să păstreze fâneţele aşa cum sunt şi să ne bucurăm mulţi ani de aici încolo de biodiversitatea care se regăseşte pe acestea. Începem cu un proiect pilot de 200 de hectare, am ales cele mai importante fâneţe din punct de vedere al biodiversităţii şi am decis să alegem comuna Apold”, a declarat presei, miercuri, preşedintele executiv al Fundaţiei ADEPT Transilvania, Cristi Gherghiceanu.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Program-pilot de acordare a 200 de euro pe hectar la Apold pentru păstrarea biodiversităţii fâneţelor
Credit autor: Punctul.
