
Latura de nord a Cetății Medievale din Târgu Mureș ar putea fi consolidată și completată, cu un acces nou prin Poarta de Nord, iar în zona Bulevardului Cetății ar urma să apară un food court cu 12 căsuțe. Primarul Soós Zoltán a inițiat un proiect de hotărâre prin care consilierii locali sunt chemați să aprobe studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai investiției. Proiectul va fi discutat într-o ședință ordinară a Consiliului Local. Referatul de aprobare a fost întocmit de Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș, instituția care ar urma să ducă la îndeplinire hotărârea.
Documentația are denumirea „SF cu elemente DALI pentru acces Poarta de Nord și food court Bulevardul Cetății”. Pe scurt, este un studiu de fezabilitate care conține și elementele documentației folosite la lucrările de intervenție pe construcții existente. Investiția este estimată la 9,28 milioane de lei.
Ce se va face la zidul de nord
Cea mai mare parte a banilor, aproximativ 5,36 milioane de lei, este pentru latura de nord a Cetății. Proiectul prevede consolidarea, repararea și completarea zidului nordic, protejarea părții de sus a zidului (coronamentul), amenajarea accesului prin Poarta de Nord și lucrări la șanțul de apărare.
Studiul de fezabilitate a analizat două variante.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Proiect de 9,3 milioane de lei la Cetate: acces nou prin Poarta de Nord și food court cu 12 căsuțe
Credit autor: Maria Manu.
