Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că găzduieşte cursul „Energy Storage”, adresat publicului larg, pentru prezentarea soluţiilor de stocare a energiei necesare sprijinirii tranziţiei echitabile către economii neutre din punct de vedere climatic.
„Trainingul se desfăşoară în cadrul proiectului COALition, finanţat de Comisia Europeană prin Horizon Europe. Trei regiuni europene, Centru (România), Macedonia de Vest (Grecia) şi Sud-Est (Bulgaria), colaborează pentru a construi hub-uri de excelenţă regională, a defini o agendă comună pentru energie sustenabilă şi a sprijini tranziţia echitabilă către economii neutre din punct de vedere climatic (…). Cursul oferă o prezentare practică şi teoretică a tehnologiilor de stocare a energiei, cu accent pe baterii şi aplicaţiile acestora. Este conceput atât pentru persoane fără pregătire tehnică, cât şi pentru participanţi care doresc să îşi aprofundeze cunoştinţele, facilitând o mai bună înţelegere a soluţiilor de stocare ce vor defini sistemele energetice ale viitorului”, a anunţat UMFST Târgu Mureş pe Facebook.
Lectorii sunt conferenţiar doctor inginer Dumitru Cristian-Dragoş şi şef lucrări doctor inginer Dragomir-Stanciu Daniel, specialişti cu experienţă în domeniul ingineriei electrice şi energiei regenerabile.
Cei doi lectori vor aborda subiecte precum: rolul stocării energiei în reţele, transport şi clădiri; principalele tipuri de sisteme (electrice, termice, mecanice, chimice); avantajele şi limitările diferitelor tehnologii (litiu-ion, hidrogen, stocare mecanică); dar şi situaţia actuală şi direcţiile de dezvoltare prevăzute în Strategia Naţională pentru Energie şi Climă.
Punctul.ro
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Soluţiile de stocare care vor defini sistemele energetice ale viitorului, prezentate la UMFST
Credit autor: Punctul.
