
Sistemul RO e-Transport, folosit de ANAF pentru monitorizarea transporturilor de bunuri și combaterea evaziunii fiscale, ajunge în unele cazuri să genereze amenzi pentru contribuabili care nu au produs prejudicii statului, susține avocata Alina Nica, fondatoarea cabinetului Lawyeresse din București.
Analiza pornește de la cazul unei firme românești care a fost amendată de ANAF cu 20.000 de lei, după ce a cumpărat o mașină dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene. Potrivit situației prezentate, vehiculul fusese transportat, verificat și înmatriculat, iar pentru intrarea în țară exista deja un cod UIT generat în sistemul RO e-Transport de către depozitarul și operatorul logistic implicat în aducerea mașinii.
Avocata arată că problema nu ar fi neapărat existența sistemului, ci modul în care sunt aplicate obligațiile de declarare și sancțiunile. În opinia sa, atunci când datele transportului sunt deja introduse în sistem, solicitarea unei noi declarații pentru aceeași partidă de bunuri poate transforma o măsură de combatere a evaziunii într-o formalitate sancționată disproporționat.
În astfel de cazuri, apărarea firmelor amendate s-ar putea construi pe trei direcții principale: prescripția, proporționalitatea sancțiunii și individualizarea acesteia. Alina Nica invocă și jurisprudență europeană, potrivit căreia sancțiunile fiscale nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de colectare corectă a taxelor și prevenire a evaziunii.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: RO e-Transport poate genera amenzi de 20.000 de lei pentru firme fără prejudiciu fiscal, atrage atenția o avocată
Credit autor: Punctul.
