Știri

Sângeorgiu de Pădure își face parc fotovoltaic de 1,25 milioane de lei 

Primăria Sângeorgiu de Pădure licitează un contract de 1,25 milioane de lei fără TVA, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare instituit prin schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cunoscut sub denumirea EU ETS, pentru instalarea unui parc fotovoltaic. Parcul va avea 516 panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 585 Wp fiecare, conectate prin cabluri solare la trei invertoare trifazate de câte 100 kW, poziționate în centrul de greutate al rețelei de curent continuu. Energia produsă va fi transportată printr-un sistem de cabluri subterane până la tabloul electric general și de acolo la rețeaua de distribuție locală.
Pe lângă instalarea panourilor și a echipamentelor electrice, contractul mai include pregătirea terenului prin aplanarea curbelor de nivel, taluzare și compactare, împrejmuirea perimetrală a parcului, realizarea unui sistem de iluminat perimetral cu aparate LED și montarea unui sistem de supraveghere video. Lucrările trebuie finalizate în termen de patru luni de la emiterea ordinului de începere a execuției.
La evaluarea ofertelor, prețul va conta doar 30%, restul de 70% din punctaj revenind unor criterii tehnice. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5 iunie 2026.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sângeorgiu de Pădure își face parc fotovoltaic de 1,25 milioane de lei 

Credit autor: Maria Manu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button