
Primăria Municipiului Târgu Mureș demarează licitația pentru supervizarea lucrărilor de reabilitare a coridorului care leagă cartierele Tudor Vladimirescu și 22 Decembrie 1989, proiect finanțat din fonduri europene. Valoarea estimată a contractului de supervizare este de aproximativ 756.000 lei.
Lucrările care urmează să fie supravegheate acoperă mai multe componente:
reabilitarea sistemului rutier propriu-zis
reabilitarea trotuarelor
crearea pistelor de biciclete
crearea amenajărilor geometrice
implementarea unui sistem inteligent de management al traficului cu semaforizare adaptivă și supraveghere video
modernizarea iluminatului public
relocarea rețelelor de apă și canal
amenajarea de stații de transport public, mobilier urban și spații verzi.
Supervizorul care va câștiga contractul va trebui să asigure dirigenția de șantier, să certifice situațiile de plată și să raporteze lunar progresul lucrărilor, inclusiv pentru rambursarea cheltuielilor eligibile din fonduri europene. Contractul de supervizare are o durată totală de 90 de luni, din care 30 de luni acoperă perioada de execuție, iar 60 de luni reprezintă perioada de monitorizare în garanție.
Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, ofertele fiind evaluate pe baza prețului cu o pondere de 40%, a experienței profesionale a experților cheie cu 30% și a metodologiei propuse cu restul de 30%.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Se pregătește reabilitarea coridorului Tudor – 7 Noiembrie
Credit autor: Maria Manu.
