
Meciul de azi era unul vital pentru Sepsi, echipă care și-a revenit greu după șocul retrogradării neașteptate de la finele sezonului trecut. Cu o victorie azi, în Ghencea, ”secuii”, care legaseră patru victorii consecutive, ar fi ajuns în spatele ASA Târgu-Mureș, pe loc de play-off. Iar meciul a început cum nu se poate mai bine pentru Sepsi. Fostul jucător al Stelei, spaniolul Ignacio ”Nacho” Heras, adus la Sfântu-Gheorghe de la FC Argeș, a marcat lejer la primul atac al meciului.
Restul partidei a fost o necontenită cursă a Stelei pentru egalare. Inexplicabil, Sepsi s-a apărat aproape tot meciul, dar defensiva covăsneană a cedat până la urmă: Steaua a egalat cu vreo 10 minute înainte de final. În minutele rămase de jucat tot Steaua a fost mai insistentă, dar Sepsi a mai încercat și ea câte ceva pe contraatac. Din păcate, eliminarea lui Bogdan Oteliță, în primul minut de prelungiri, a tăiat intențiile ofensive ale lui Sepsi. Colac peste pupăză, în al treilea din cele patru minute de prelungire, Steaua a marcat golul victoriei. Așa se întâmplă când îți propui să nu joci timp de aproape 90 de minute: fotbalul te pedepsește. Sepsi a fost azi pedepsită pentru că, după gol, n-a mai încercat nimic în atac.
Punctul.ro
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Sepsi Sfântu-Gheorghe își revine greu după șocul retrogradării: azi, 1-2, în Ghencea, cu Steaua
Credit autor: Punctul.



